CENTRUL RESURSELOR INFORMAŢIONALE DE STAT
«REGISTRU»
Căutare

Servicii

Pagina principală>Servicii> Servicii>
Sondaj Certificat privind mijlocul de transport

Certificate, duplicate, fişe

 

informaţii generale

întrebări adresate frecvent

 

Eliberarea, la cererea solicitanţilor, a xerocopiei documentului aflat la păstrare în arhivă

Informaţii generale:

Serviciul se acordă de subdiviziunea în care a fost efectuată înmatricularea de stat al mijlocului de transport în baza cererii depuse. Serviciul constă în căutarea documentului, desigilarea dosarului, copierea nemijlocită a documentului respectiv şi eliberarea acestuia, sigilarea iniţială a dosarului.

Categorii de solicitanţi:

Proprietarul, persoana împuternicită.
Remarcă: În cazurile în care proprietari ai vehiculelor sînt persoane ce nu au atins vîrsta de 15 ani, operaţiunile de înmatriculare se efectuează în numele lor de către părinţi, înfietori sau tutori, iar în cazurile în care proprietari sînt persoane de la 15 la 18 ani, operaţiunile de înmatriculare se efectuează de către aceste persoane cu acordul scris al reprezentanţilor lor legitimi – părinţilor, înfietorilor sau tutorilor.

Documente necesare:

  • Cerere,
  • bonurile de plată pentru serviciul respectiv;
  • buletinul de identitate cu fişa de însoţire;
  • după caz: procura.
termen de fabricare şi costul**

La momentul
adresării

25
lei

Subdiviziunile teritoriale:

 

Eliberarea instituţiilor de pregătire a blanchetelor certificatelor de şcolarizare pentru conducerea autovehiculelor (pentru o blanchetă)

Categorii de solicitanţi:

Persoana juridică

Documente necesare:

  • Factura fiscală eliberată de contabilitatea ÎS „CRIS ”Registru” de pe str. Puşkin, 42
  • Ordin de plată
  • Procură pentru persoana împuternicită
termen de fabricare şi costul**

La momentul
adresării

90
lei

Subdiviziunile teritoriale:

 Biroul evidenţă şi repartizare a formularilor de evidenţă strictă Str.Salcîmilor, 28

Eliberarea certificatului pe blanchete cu semne de protecţie privind posesia permisului de conducere sau a categoriilor de conducere

Categorii de solicitanţi:

persoane fizice de la 18 ani

Documente necesare:

  • copia: buletinului de identitate, permisului de conducere
  • procură
termen de fabricare şi costul**

10*
zile

70
lei

5*
zile

120
lei

24
ore

180
lei

4
ore

240
lei

Subdiviziunile teritoriale:

 

Eliberarea staţiilor de testare a blanchetelor de rapoarte de verificare tehnică şi ecusoanelor de testare tehnică a vehiculelor

Categorii de solicitanţi:

Persoana juridică

Documente necesare:

  • Factura fiscală eliberată de contabilitatea ÎS „CRIS ”Registru” de pe str. Puşkin, 42
  • Ordin de plată
  • Procură pentru persoana împuternicită
termen de fabricare şi costul**

La momentul
adresării

8
lei

Subdiviziunile teritoriale:

 Biroul evidenţă şi repartizare a formularilor de evidenţă strictă Str.Salcîmilor, 28

Eliberarea certificatului pe blanchete cu semne de protecţie privind posesia mijlocului (lor) de transport

Categorii de solicitanţi:

persoane fizice, persoane juridice

Documente necesare:

  • certificat de înmatriculare
  • procură cu drept de posesie a mijlocului de transport

Suplimentar:

Mai mult de 5 unităţi de transport +5% pentru fiecare unitate de transport aparte

termen de fabricare şi costul**

10*
zile

70
lei

5*
zile

120
lei

24
ore

180
lei

4
ore

240
lei

Subdiviziunile teritoriale:

 

Eliberarea agenţilor economici a blanchetelor – facturilor de comercializare (pentru o blanchetă)

Categorii de solicitanţi:

Persoane juridice

Documente necesare:

  • demers
  • bonurile de plată
termen de fabricare şi costul**

La momentul adresării

90
lei

Subdiviziunile teritoriale:

 

Informaţie pregatită:
Direcţia înregistrare a transportului şi calificare a conducătorilor auto:
Pagina actualizată:15.06.2009
Web-design by BAIPW
Powered by AIM2
Search powered bylogo google
Pagina accesată 2221 ori
Site accesat de 684329 persoane
Acum pe site 15 persoane
Copyright 2000-2009 ÎS ”CRIS ”REGISTRU”