Registrul de Stat al Populaţiei
Registrul de Stat al Populaţiei (RSP) – este un sistem de evidenţă unică automatizată a cetăţenilor Republicii Moldova, a cetăţenilor străini, persoanelor fără cetăţenie, cetăţenilor străini domiciliaţi permanent şi temporar pe teritoriul republicii, precum şi a cetăţenilor Republicii Moldova stabiliţi permanent sau provizoriu peste hotare. RSP este destinat pentru colectarea, stocarea, actualizarea şi analiza datelor cu privire la persoanele fizice, care reprezintă subiecte ale înregistrării, cu prezentarea informaţiei organelor puterii şi administrării publice ale Republicii Moldova, altor persoane fizice şi juridice în modul stabilit de legislaţie.
Registrul de Stat al Populaţiei include următoarele contururi funcţionale:
- Conturul controlului de stat al colectării, stocării şi utilizării resurselor informaţionale cu privire la populaţie (“CONTROL-P”);
- Conturul de evidenţă şi control automatizat al naşterilor şi/s-au decesurilor pe teritoriul Republicii Moldova (“NAŞTERE ŞI DECES”);
- Conturul de evidenţă şi control automatizat al actelor de stare civilă (“OSC”);
- Conturul de evidenţă şi control automatizat al documentării persoanelor cu documente de identificare din Sistemul Naţional de Paşapoarte (“DOCUMENTARE”);
- Conturul de evidenţă şi control automatizat al domiciliului persoanelor (“ADRESA”);
- Conturul de evidenţă şi control automatizat al cetăţeniei (“CETĂŢENIE”);
- Conturul de evidenţă şi control automatizat al traversării frontierei de stat (“FRONTIERĂ”);
- Conturul de evidenţă şi control automatizat al cetăţenilor străini şi persoanelor fără cetăţenie, care se află pe teritoriul Republicii Moldova (“STRĂINUL”);
- Conturul de evidenţă şi control automatizat al persoanelor, care s-au adresat la ambasadele şi consulatele Republicii Moldova (“CONSUL”).
Obiectele de evidenţă şi control ale Registrului de Stat al Populaţiei sunt:
- următoarele categorii de persoane fizice:
- cetăţenii Republicii Moldova, cu domiciliul permanent pe teritoriul acesteia;
- cetăţenii străini şi persoanele fără cetăţenie, cu domiciliul permanent pe teritoriul republicii;
- cetăţenii republicii, cu domiciliul permanent peste hotarele ţării;
- persoanele fără cetăţenie şi cetăţenii străini, cu domiciliul permanentă pe teritoriul Republicii Moldova;
- următoarele documente:
- documente de confirmare a identităţii din Sistemul Naţional de Paşapoarte;
- documente din sistemul OSC;
- documente din sistemul de control al vizelor;
- documente în domeniul medicinei;
- documente de confirmare a datelor incluse în ancheta persoanei;
- documente auxiliare;
- documente tehnice;
- blanchete ale documentelor de strictă evidenţă.
Un criteriu principal de identificare a obiectului este Numărul de identificare de stat a persoanei fizice (IDNP), care reprezintă un set de 13 cifre simboluri, aranjate într-o ordine strictă. IDNP se atribuie fiecărei persoane fizice la momentul introducerii datelor despre o persoană sau alta în RSP, rămîne neschimbat pe parcursul perioadei de existenţă a acestor date şi se include în toate documentele persoanei fizice. Specificul IDNP constă în faptul că acest număr nu conţine date despre persoana fizică (data naşterii, etc.).