CENTRUL RESURSELOR INFORMAŢIONALE DE STAT
«REGISTRU»

Produse şi servicii

Pagina principală>Produse şi servicii> Documentarea conducătorilor auto>

Cetățenilor RM aflați peste hotare

Preschimbarea şi documentarea cu duplicat al permisului de conducere a cetăţenilor RM aflaţi peste hotare se efectuează fără susţinerea examenului, iar solicitantul, suplimentar la:

  • actul de identitate şi copia acestuia;
  • cererea-tip, semnată de solicitant;  
  • adeverinţa medicală ce certifică starea de sănătate, calităţile fizice şi aptitudinile necesare unui conducător de autovehicul. Adeverinţa medicală a persoanelor, cărora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru conducere în stare de ebrietate, necesită a fi datată cu cel mult 30 de zile înaintea expirării termenului de suspendare. Persoanele, cărora le-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru conducere în stare de ebrietate vor mai prezenta şi dovada frecventării cursului de instruire antialcoolică/ antidrog;
  • avizul psihofiziologic intelectual;
  • chitanţele de plată a taxelor respective;

va mai depune, dupa caz:

  • un certificat de la autorităţile poliţieneşti de la locul de domiciliu sau reşedinţă (inclusiv avizul poliţiei rutiere, după caz, că lipsesc careva date despre suspendarea/ anularea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, inclusiv în alte state, şi/sau avizul autorităţilor administraţiei publice locale în cazul distrugerii documentului în incendii, calamităţi naturale etc.), în cazul în care permisul de conducere obţinut anterior este declarat pierdut, furat sau distrus;
  • procura persoanei împuternicite de solicitant autentificată de reprezentanţa diplomatică (consulară) a Republicii Moldova, acreditată în ţara respectivă sau prin apostil, cererea-tip pentru perfectarea duplicatului permisului de conducere, adeverinţa medicală ce certifică starea de sănătate, calităţile fizice şi aptitudinile necesare unui conducător de autovehicul, eliberată de o autoritate de profil din ţara de reşedinţă sau domiciliu.

Perfectarea şi eliberarea duplicatului permisului de conducere cartelă plastică al cetăţeanului RM, care se află peste hotare, la prezentarea procurii (DL)

termen de fabricare şi costul**

15 zile

1180
lei

Subdiviziunile teritoriale:

 

Informaţie oferită:
Direcţia documentare conducători auto:
Actualizat: 20.06.2011
Web-design by DPSN
Powered by AIM2
Search powered bylogo google
Copyright 2000-2011 ÎS ”CRIS ”REGISTRU”