La 20 ianuarie curent, Oleg Rotaru, Viceministrul tehnologiilor informaţionale și comunicațiilor, colaboratorii ÎS „CRIS „Registru” în frunte cu Directorul general, Vladimir Molojen au avut o întrevedere de lucru cu reprezentanţii Companiei naţionale de asigurări în medicină (CNAM) în frunte cu Mircea Buga, Directorul general.
Scopul vizitei - determinarea obiectivelor şi modalităţilor de interacţiune în vederea continuării relaţiilor de colaborare cu CNAM în ceea ce priveşte mentenanţa şi dezvoltarea Sistemului informaţional automatizat (SIA) „Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală” (AOAM).
SIA „AOAM” asigură realizarea funcţiilor ce ţin de crearea, administrarea şi consultarea bazelor de date referitoare la desfăşurarea activităţilor aparatului CNAM, agenţiilor teritoriale şi ale prestatorilor de servicii medicale din raza de activitate a acestor agenţii privind sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală.
Eugeniu Ursu, Vicedirectorul general al ÎS „CRIS „Registru” a prezentat un scurt raport privind realizările şi modificările efectuate în cadrul acestui sistem informaţional, precum şi posibilităţile de dezvoltare şi perfecţionare ale acestuia. Astfel, un proiect de perspectivă ar fi crearea cartelei electronice a pacientului.
La finele întrevederii s-a decis formarea unui grup de lucru cu participarea specialiştilor din partea Ministerului sănătăţii, Ministerului tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor, ÎS „CRIS „Registru” şi CNAM în vederea elaborării unui plan de acţiuni referitor la continuarea colaborării privind dezvoltarea şi implementarea Sistemului informaţional automatizat „Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală”.