CENTRUL RESURSELOR INFORMAŢIONALE DE STAT
«REGISTRU»

Despre întreprindere

Pagina principală>Despre întreprindere> Centrul de presa>
18.07.2006

Seminarul republican al şefilor SEDP

La 17.07.2006, în cadrul Direcţiei Generale de Documentare a Populaţiei s-a desfăşurat seminarul de bilanţ al activităţii SEDP în I semestru al anului 2006.

Participanţii la seminar au remarcat realizările în domeniu, au trasat căile de optimizare a procesului de documentare şi evidenţă a populaţiei. Actualmente, în Registrul de Stat al Populaţiei este actualizată informaţia despre 3.634.000 de persoane sau 92,2% din numărul total al populaţiei Republicii Moldova.

Sarcina de bază a subdiviziunilor teritoriale al Direcţiei Generale de Documentare a Populaţiei este lărgirea spectrului de servicii, prestate cetăţenilor, asigurarea calităţii acestora. În prezent Direcţia Generală de Documentare a Populaţiei prestează populaţiei 111 servicii privind evidenţa, documentarea, problemele de cetăţenie, eliberarea adeverinţelor, etc.

Pe ordinea de zi a seminarului a fost inclusă problema realizării legislaţiei în vigoare în domeniul evidenţei cetăţenilor străini şi a apatrizilor.

În cadrul seminarului s-a discutat modalitatea de conlucrare cu Departamentul Afacerilor Consulare al MAE IE privind identificarea şi documentarea cu acte de identitate din Sistemul Naţional de Paşapoarte a cetăţenilor RM aflaţi temporar în străinătate.

De asemenea, s-au discutat problemele creării condiţiilor favorabile de muncă în activitatea SEDP: reparaţia sediilor, înzestrarea oficiilor cu tehnică şi utilaj.

Web-design by DPSN
Powered by AIM2
Search powered bylogo google
Copyright 2000-2011 ÎS ”CRIS ”REGISTRU”